Aplică pentru un credit de nevoi personale și împlinește-ți planurile!

Fie că este vorba de plata unor cheltuieli neprevăzute, achiziția de electronice sau electrocasnice, schimbarea mașinii, renovări, finalizarea studiilor sau o vacanță mult dorită, toate pot fi finanțate printr-un credit de nevoi personale.

Sumă credit 500 - 15000 RON
Perioadă credit 11 luni - 31 luni
Rata anuală de la 41 %

Pentru un împrumut Provident în valoare de 3.500 lei, cu o perioadă de rambursare de 74 de săptămâni, rata dobânzii fixe este de 60%/an. Rata săptămânală va fi de 72 de lei. DAE este de 88,41%, iar suma totală pe care o vei returna va fi de 5.338 lei (aceasta include dobânda de 1.718 lei și comisionul de analiză - 120 lei). Dacă vei solicita serviciul auxiliar opțional de gestionare a creditului la domiciliu, valoarea ratei va crește cu 20 de lei/săptămână.

Sumă credit 200 - 1500 RON
Perioadă credit 30 zile - 24 luni
Rata anuală de la 434.35 %

Pentru un credit în valoare de 500 de lei, pentru o perioadă de 24 de luni, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este de 3878,5%. Mai exact, va trebui să achiți o dobândă în valoare de 2.035 de lei, iar suma totală de rambursat va fi 2.535 lei. Conform CreditPrime, „dobânda și suma totală de rambursat au fost calculate presupunând că limita de Credit este trasă/încasată integral imediat după încheierea contractului, și în conformitate cu aceste limite de tragere, adică rambursată în 12 luni prin plata lunară la Scadența a Sumei minime de plată, și la finalul Contractului de Credit a Datoriei Integrale”.

Sumă credit 100 - 10000 RON
Perioadă credit 1 zi - 70 zile
Rata anuală de la 0.0001 %

Pentru un credit nebancar fără dobândă de la Hora Credit, în valoare de 1.000 de lei și cu o perioadă de rambursare maximă de 30 de zile, va trebui să returnezi aceeași sumă, fără dobândă. În cazul în care optezi pentru un împrumut mai mare, de 2.000 de lei, termenul de returnare este fix, de 70 de zile, iar suma totală de rambursat va fi 3.400 lei.

Sumă credit 100 - 2000 RON
Perioadă credit 10 zile - 30 zile
Rata anuală de la 438 %

Pentru un împrumut nebancar la Telecredit, în valoare de 1.000 de lei și cu o perioadă de rambursare de 20 de zile, va trebui să plătești o dobândă de 1,2%/zi, adică 12 lei/zi. Suma totală pe care va trebui să o rambursezi este de 1.240 lei. În cazul unui împrumut tot de 1.000 de lei, însă cu perioadă de rambursare fixă, de 65 de zile, vei plăti aceeași dobândă de 1,2%/zi - 12 lei/zi. Fiind o perioadă mai lungă de creditare, suma totală pe care o vei rambursa ajunge la 1.780 lei.

Întrebări frecvente

Cum aplic pentru un credit nevoi personale?

În ultimul deceniu băncile au simplificat procedurile de aplicare pentru un credit nevoi personale. Pe lângă avantajul că nu mai trebuie să prezinți zeci de adeverințe și acte, acum ai mai multe metode de aplicare pentru un împrumut bancar:

  • Online - completezi cererea online, iar personalul băncii te va contacta
  • Aplicație mobilă - toate băncile s-au adaptat și au aplicații mobile dedicate pentru Android și IOS. În cadrul acestora poți aplica, în câțiva pași, pentru un credit nevoi personale
  • Personal - metoda clasică, te prezinți la o sucursală bancară și soliciți o ofertă pentru un credit nevoi personale.

Care este suma maximă pe care o pot solicita?

În cadrul unui credit de nevoi personale poți obține sume de până la 125.000 lei. Poți calcula suma aproximativă pe care o poți primi, dar și valoarea ratelor lunare, printr-un calculator credit nevoi personale. Acesta poate fi găsit online, pe site-urile bancare.

Suma maximă este calculată în funcție de condițiile întrunite de fiecare aplicant.

Art. 19 din Regulamentul 6/2018 din Monitorul Oficial face referire la gradul de îndatorare.  „(1) La acordarea unui credit, nivelul maxim al gradului total de îndatorare stabilit potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) nu poate depăși 40%”.

În cazul creditelor în valută, gradul de îndatorare este de 20%.

Care este perioada de rambursare a unui credit nevoi personale?

Perioada maximă de rambursare a unui credit de nevoi personale este de 5 ani. Clienții pot alege o perioadă mai mică pentru a plăti dobânzi mai mici, însă rata lunară va crește.

Pot primi un credit de nevoi personale dacă sunt în evidența Biroului de Credite?

Chiar dacă figurezi pe lista datornicilor, de la Biroul de Credite, poți accesa un credit nevoi personale. Reprezentanții băncii vor analiza cererea ta și motivul pentru care ai ajuns pe lista datornicilor, dar și situația financiară la zi înainte de a oferi răspunsul final. Băncile își rezervă dreptul de a refuza clienții care nu întrunesc condițiile de creditare impuse.

Ce este un codebitor sau coplătitor?

În cazul în care nu întrunești condițiile financiare pentru acordarea unui credit de nevoi personale poți apela la un codebitor sau coplătitor. Astfel, în cererea de credit va fi luat în considerare și venitul acestuia.

Trebuie precizat și faptul că persoana care acceptă să fie codebitor sau coplătitor se angajează să plătească ratele creditului în cazul în care debitorul principal este în incapacitate de plată.

Ce condiții trebuie să întrunesc pentru un credit nevoi personale?

Fiecare bancă și Instituție Financiară Nebancară are propriile criterii de eligibilitate. Iată câteva dintre cele mai întâlnite:

  • Vârsta minimă de 18 ani, respectiv 70 de ani la încheierea contractului de credit
  • Un venit lunar cu caracter permanent (salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din vânzarea drepturilor de autor, etc.)
  • Vechime de minim 1 an în câmpul muncii și de minim 6 luni la locul de muncă actual

Care este cel mai bun credit de nevoi personale?

Băncile au dobânzi și condiții de creditare diferită, care pot fi personalizate și după profilul clientului. Fiecare bancă se va promova spunând că are cel mai bun credit de nevoi personale.

Cu ajutorul Dobânzii Anuale Efective (DAE) putem stabili care este cel mai bun credit de nevoi personale. DAE totalizează rata dobânzii, taxele și comisioanele aplicate unui credit de nevoi personale.

Ce dobânda are un credit nevoi personale?

Fiecare bancă are dobânzi și condiții de creditare diferite. În funcție de profilul aplicantului, dacă își încasează salariul în contul băncii sau dacă optează pentru o asigurare de credit, dobânda unui credit nevoi personale poate fi mai mică.

Pentru a afla costul total și care este cel mai bun credit de nevoi personale, analizați Dobânda Anuală Efectivă.

Cum pot accesa cel mai bun credit de nevoi personale?

Pentru a avea acces la o dobândă credit nevoi personale mai bună, îți recomandăm să aplici la banca în contul căreia îți primești salariul. De asemenea, poți primi o ofertă mai bună de la o bancă dacă ești de acord să îți muți salariul în contul acesteia.

SFAT: Nu te lăsa convins de prima ofertă, consultă cât mai multe bănci înainte de a semna un contract de credit nevoi personale. 

Ce se întâmplă dacă nu achit ratele la timp?

În cazul în care înregistrezi întârzieri mai mari de 30 de zile la plata ratelor vei fi înregistrat la Biroul de Credite. Pentru întârzieri îți vor fi aplicate penalizări. Dacă acumulezi întârzieri mai mari de 90 de zile de la efectuarea ultimei plăți, banca poate să declanșeze procedura de executare silită.

În cazul în care întâmpini probleme financiare, îți recomandăm să contactezi reprezentanții bancari pentru a găsi o soluție amiabilă.

Ce este un credit de nevoi personale

Un credit de nevoi personale este soluția care te poate scoate dintr-un impas financiar. În cazul în care ai cheltuieli neprevăzute sau nu poți să îți finalizezi proiectele datorită lipsei de bani, poți apela la un credit nevoi personale.

Un credit de nevoi personale poate fi acordat în lei sau euro, iar dobânda poate fi fixă sau variabilă.

Înainte de a aplica trebuie să îți faci calcule financiare în așa fel încât să nu ajungi în incapacitate de plată.


Calculator credit nevoi personale - compară ofertele

Cea mai simplă metodă de a compara creditele este folosirea Dobânzii Anuale Efective (DAE). O altă metodă constă în introducerea datelor într-un calculator credit nevoi personale. Majoritatea băncilor își pun la dispoziție pe site propriul calculator credit nevoi personale. 

Exemplu! În cazul unui credit de nevoi personale în valoare 50.000 lei, cu o perioadă de rambursare maximă, de 5 ani, DAE va fi de 11,75%. Rata lunară va fi de circa 1.080 de lei/lună, iar valoarea totală de rambursat circa 65.400 lei.

Pentru același tip de credit, de la aceeași bancă, însă pentru o perioadă de rambursare scăzută la 3 ani, vei avea o valoare a DAE de 11,87%. În aceste condiții, rata lunară va fi de aproximativ 1.650 lei/lună, iar suma totală de rambursat circa 59.130 lei.  


Refinanțare credit nevoi personale

Dacă aplici pentru o refinanțare poți obține un credit nevoi personale 10 ani sau pe o perioadă mai lungă în cazul în care optezi pentru garantarea cu ipotecă. Printr-o refinanțare poți să îți achiți toate creditele și să le reunești sub unul singur.


Dobânda credit nevoi personale: fixă vs. variabilă

Dobânda fixă este stabilită la semnarea contractului de credit și rămâne aceeași pe toată perioada rambursării.

Dobânda variabilă este formată din Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) plus marja fixă a băncii.


Ce este Indicele de referință pentru creditele consumatorilor - IRCC și cum se calculează

IRCC a intrat în vigoare în 2 mai 2019 și este înlocuitorul ROBOR. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor a fost reglementat prin OUG nr. 19/2019.

În cadrul acesteia a fost publicată și metoda de calcul: „Indicele de referință trimestrial al pieței monetare interbancare se calculează ca medie aritmetică a valorilor zilnice înregistrate în toate zilele lucrătoare ale trimestrului respectiv. Indicele de referință zilnic al pieței monetare interbancare se calculează în fiecare zi lucrătoare, ca medie ponderată (cu volumele tranzacțiilor) a ratelor de dobândă ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară”.


Metode de plată rate credit nevoi personale

Cele mai des întâlnite metode de plată:

  • Plata la casierie
  • Plata online prin virament bancar
  • Retrageri automate din cont
  • Majoritatea băncilor oferă și posibilitatea de plată la automate de tip SelfPay

Credit nevoi personale: rate fixe vs. rate descrescătoare

În momentul semnării contractului de credit nevoi personale, clientul poate alege să ramburseze împrumutul în rate fixe sau rate descrescătoare. Fiecare dintre cele două variante are avantaje și dezavantaje cauzate de faptul că determinarea capacității gradului de îndatorare se face în funcție de valoarea primei rate.

→ Rate fixe - în prima parte a perioadei de rambursare ratele sunt formate majoritar din dobânzi și comisioane. Poți accesa un credit mai mare, dar valoarea totală de rambursat va crește automat.

→ Rate descrescătoare - povara financiară va fi mai mare deoarece la începutul rambursării valoarea ratei va fi mai mare. Deoarece prima rată este mai mare, valoarea maximă a creditului va fi mai mică.

SFAT: Cel mai bun credit de nevoi personale este cel cu rata descrescătoare, valoarea totală rambursată fiind cu circa 10-15% mai mică.  


„Investește în tine”, credit fără dobândă

Guvernul României a lansat în anul 2018 un credit garantat de stat fara dobândă. Acesta se adresează la două categorii de persoane:

→ Tinerilor cu vârsta între 16-25 de ani care se află în sistemul de învățământ sau urmează cursuri de specializare, care sunt autorizate de Ministerul Educației Naționale.

→ Persoanelor cu vârsta între 26-55 de ani care sunt în sistemul de învățământ sau care urmează cursuri de profesionare într-un domeniu acreditat Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Suma pe care o poți obține prin acest credit este de 40.000 lei, iar aceasta poate crește cu încă 20.000 lei dacă ești angajat sau dacă te angajezi pe perioada derulării creditului.


Mihai Demian
finaton.com/ro/mihai-demian

Jurnalist cu o experiență de 13 ani în mass-media online și freelancer în domeniul analizelor financiare, marketing și social-media.


Rating total: 4 / 5
Numărul de evaluări: 63